Îmi aduc aminte când eram mică și obișnuiam să îmi petrec mai toate vacanțele la Maramureș, eu la momentul acela locuind în București, iar diferențele dintre cele două locații erau colosale. Fără doar și poate eram mult mai fericită la Maramureș, iubeam viața la țară, ceea ce se și vedea pe fața mea, pe ochii mei și pe sănătatea mea.
Cât stăteam acolo eram destul de activă, mergeam mai mereu să o ajut pe bunica prin grădină (deși probabil o încurcam mai mult), iar pe lângă asta mai obișnuiam să merg la fân, să greblez și să stau pe claie cât vecina noastră se chinuia să pună fânul deasupra, știu că asta îmi plăcea destul de mult. Acum îmi dau seama că am avut norocul să „gust” din viața asta simplă pe care au trăit-o bunicii și părinții noștri.
Odată ce am crescut, am cam încetat activitățile acestea, dar zilele trecute m-am făcut utilă și am plecat să-mi ajut unul dintre bunici cu grădina de legume pe care o îngrijește cu multă dragoste într-un sat, nu foarte departe de Cluj.
Atunci mi-am dat seama că din păcate, în toată forfota și agitația în care trăim, acordăm prea puțină atenție alimentației noastre și, mai ales, locului de proveniență al produselor pe care le consumăm.
Când a fost ultima dată când ai cumpărat de la un producător local? De la o fermă din apropiere sau de la țăranii care își lucrează meticulos și grijuliu pământul?
România este o țară în care agricultura ar putea înflori, fiind favorizată de tipurile de relief pe care le avem, de solul fertil, de climă. Păcat că nu promovăm sau nu susținem mai mult producția locală și, implicit, munca oamenilor de la sat, aceia pe care încă îi mai găsim în sate…
Am realizat că altfel te raportezi la ceea ce se află în farfuria ta atunci când știi exact de unde provine mâncarea, iar dacă te-ai dus tu și ai cules fasolea, de exemplu, cu mânuțele tale, parcă are un gust și mai bun atunci când o mănânci.
Sunt recunoscătoare că am încă șansa de a consuma legume și fructe de calitate și mi-aș dori să poată zice mai multă lume asta despre produsele pe care le consumă. Referitor la asta, am văzut că în ultima vreme, cel puțin în Cluj, dar probabil și în alte zone din țară, există fermieri, producători locali, care cultivă propriile fructe și legume în grădinile de la țară, pe care mai apoi le fac pachete și le livrează în oraș.
Sursă photo: Green Fingers
Nu cu mult timp în urmă am dat de cei de la Green Fingers pe Facebook, care se ocupă exact cu așa ceva. Le admir munca și inițiativa pe care au pornit-o, cu toate că, să intri în industria alimentară în România este destul de dificil în momentul de față. Pe cei de la Green Fingers îi găsiți la doar 50 km de Cluj, la Râșca, unde, în grădina lor organică de legume, asigură cultivarea produselor gustoase și sănătoase, pe care le livrează ulterior în Cluj-Napoca. Mai multe detalii despre inițiativa aceasta găsiți pe pagina lor de Facebook care poate fi accesată aici.
Sursă photo: Green Fingers
Ei sunt o parte dintre aceia care reprezintă o alternativă a consumului de produse provenite dintr-o industrie alimentară industrializată, în care, din păcate, majoritatea alimentelor sunt fie fără gust, fie fără nutrienții necesari organismului pentru dezvoltarea sa armonioasă. Cum nu toată lumea se bucură de o grădină de legume în propria curte, consider că aceasta ar putea fi o alternativă satisfăcătoare.
Sursă photo: Green Fingers
Pentru încheiere vreau să atrag atenția asupra faptului că alimentația joacă un rol extrem de important în sănătatea noastră și în modul nostru de gândire, afectându-ne până și starea de spirit. O alimentație echilibrată și sănătoasă favorizează o stare de bine, te revitalizează și te energizează. Am văzut undeva motto-ul: „Food is life, make it good”, ceea ce mi se pare că spune tot ce este de zis atunci când vorbim despre alimentația noastră.
Te îndemn cu drag să oferi mai multă atenție produselor pe care le consumi, iar în măsura în care poți, să sprijini producătorii locali care livrează alimente de calitate și gustoase.
Sursă photo: Green Fingers