Către Schitul 12 Apostoli, Munții Călimani

A trecut ceva timp de când am publicat ultimul articol, iar acum, după o pauză de câteva luni de zile, revin cu o idee faină de traseu montan și cu o scurtă confesiune.

În ultimele zile am avut plăcerea de „a-mi lua lumea-n cap”, să zic așa, și să călătoresc prin Bucovina. Nu cred că mai este un secret faptul că-mi iubesc țara, dar din toate locurile frumoase pe care le-am văzut, Bucovina are un loc aparte în sufletul meu.

Sunt multe locuri de văzut în Bucovina, iar cel mai probabil, cândva în viitorul apropiat, voi scrie un articol doar despre asta. Totuși, azi vreau să împărtășesc un traseu care merită făcut și pe care în timp ce-l parcurgi poți să te bucuri de o panoramă fascinantă deasupra Călimanilor.

Destinația este la Schitul 12 Apostoli din Parcul Național Călimani. Este un traseu ușor accesibil, urcarea începând din Poiana Negrii, până la mănăstirea Apa Rece. De aici se continuă pe un traseu de creastă pentru aproximativ o oră de mers pe jos. Până aproape de mănăstire se poate ajunge ușor și cu mașina.

De Schitul 12 Apostoli se leagă și câteva legende și obiceiuri cu alură mistică. La data de 29 iunie, când sunt sărbătoriți cei 12 Apostoli, localnicii urcau din satele apropiate pentru a-i omagia pe „Moșii Călimanilor”, care își au originea în cultul dacic al soarelui, bradului și focului.

Fiecare formațiune stâncoasă are o denumire aparte precum „Moşul“, „Guşterul“, „Mucenicul“, „Mareşalul“, „Ramses“, „Godzila“, „Dragonii“, „Cezar“ sau „Nefertiti“, etc.

De pe platoul celor 12 Apostoli ai o vedere fanstastică asupra Munților Călimani și asupra ținuturilor Bucovinei. Este fascinant să petreci chiar și numai câteva minute deasupra norilor și să iei o gură de aer curat.

Fără doar și poate, fiecare excursie vine cu experiențe inedite și, adesea, ești pus în situații noi, în care pur și simplu trebuie să te descurci (cu mai multă sau mai puțină ingeniozitate). În drumul meu către Schitul 12 Apostoli am avut o grămadă de timp pentru a reflecta asupra câtorva aspecte pe care aș dori să le descriu mai pe larg în cele ce urmează.

Au fost câteva persoane apropiate care m-au întrebat cum de am avut curajul să pornesc singură la un drum destul de lung sau cum m-am gândit să plec singură pe munte (sunt conștientă că nu este o alegere înțeleaptă și nu o recomand, dar de data aceasta aș zice că s-au meritat riscurile).

Pentru început, aș vrea să menționez că nu am stat să analizez foarte mult situația, m-am luat și am plecat… Uneori cred că este mai bine să cântărești lucrurile mai puțin.

Apoi, eu nu m-am simțit niciodată curajoasă, iar asta în mare parte din cauza faptului că am avut convingerea (care acum mi se pare puțin greșită) că a avea curaj înseamnă a nu-ți fie frică. Sinceră să fiu, au fost destule momente în care am fost stresată încercând să mă descurc și să găsesc o soluție la situațiile neprevăzute.

Ei bine, așa cum am menționat deja mai sus, în drumeția mea prin Călimani am avut destul timp să analizez cu mai multă atenție ce înseamnă să ai curaj sau, cel puțin, ce mi-ar plăcea să cred că înseamnă.

A-ți fie frică este un gest cât se poate de uman, nu cred că există persoană care să nu fie speriată sau, hai să spunem, deranjată de un anumit gând ori situație.

Cred că dai dovadă de curaj în momentul în care, cu toate că nu ești cel mai sigur pe tine, te aduni și iei decizii (pe care ți le asumi), altfel spus, acționezi în ciuda fricii. E ca și cum te-ai uita în ochii temerii tale și ai îmbrățișa-o cu calm.

Asta mi se pare admirabil și, încercând să privesc lucrurile din perspectiva asta, îmi dau seama că am în jurul meu o mulțime de oameni curajoși, dar care nu s-ar considera neapărat astfel.

Poate asta se întamplă tocmai deoarece confundăm curajul cu lipsa fricii, ceea ce, cum am precizat, nu cred că este neapărat valid.

Așadar, cred că ce încerc eu să zic aici este că, uneori, ar fi indicat să te arunci în situația care te sperie cel mai tare și să vezi ce se întâmplă. Există două variante: fie te arzi și asta e…, fie înveți din experiența respectivă și evoluezi. Este un risc pe care poți să ți-l asumi sau nu – aș specifica aici că este ok orice ai alege.

Până la urmă tuturora ne place confortul, dar trăind situațiile acestea mai incomode reușim cumva să ne lărgim zona de confort, iar asta consider că este vital pentru sănătatea noastră psihică și pentru respectul de sine. Nimic nu este mai plăcut decât să știi că ești capabil/ capabilă să iei atitudine și să acționezi așa cum îți dorești.

Acestea fiind spuse, las mai jos încă câteva poze din drumeția din Călimani, care a fost puțin spus magică 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s